2. Ecografie

Adevărul este că nu mai știu decât frânturi despre ziua aceea, dar îmi amintesc sentimentul pe care l-am avut când am auzit cuvintele medicului. Imaginea de pe ecran arăta forma neregulată și difuză, care măsura doar puțin peste un centimetru. O vedeam și ea mă privea înapoi, tăcută și misterioasă, o nouă parte din mine care prinsese viață pe neașteptate.

“Nu vă faceți griji. Cel mai probabil e de pe urma alăptării,” a spus doctorul.

Mi-a explicat că erau și doi ganglioni puțin inflamați, dar că nu vedea nimic suspect. Am alăptat recent, astfel de formațiuni erau des întâlnite și oricum nodulul era mic și mobil, iar eu nu aveam decât 35 de ani. Factori de risc aproape inexistenți.

“Ținem sub observație, reveniți peste patru luni,” a continuat.

Voiam să-l cred. De ce s-ar fi înșelat? Era specialitatea lui să interpreteze ecografii, nu? Ei bine, nu l-am crezut. În sinea mea, înțelesesem din prima clipă de când sesizasem conturul neregulat că nu poate fi ceva tocmai firesc la mijloc. Singurul argument care mă mai liniștise cât de cât era mobilitatea formațiunii, căci nu aderase de țesuturile alăturare. Cancerul de obicei se agață, se lipește și se infiltrează. Își construiește o rețea extinsă de vase sanguine din care consumă pe nesăturate.

Am mers acasă, i-am povestit lui Cristi ce mi-a spus medicul și am încercat să-mi văd liniștită de treabă mai departe. Doar că mai era ceva. Am fost mereu genul de persoană care vrea să înțeleagă cum funcționează lucrurile, pe care curiozitatea o macină legat de tot felul de subiecte aparent irelevante și care caută detalii tehnice despre orice. Prin urmare, ce era să fac? Evident, m-am înscris la un curs online pe platforma Coursera, despre cancerul de sân, cum ar fi făcut orice persoană normală (aici aș insera un emoticon trăznit, v-ați dat seama). Am găsit repede ceva pentru neprofesioniști, pe înțelesul tuturor, predat de un profesor de la Yale. Între timp mă convinsesem singură că nu am de ce să-mi fac griji, dar niște cunoștințe despre așa ceva nu aveau cu ce să strice. Ca să fiu și mai împăcată, mi-am făcut programare la o altă ecografie, la un medic renumit, doar că primul loc disponibil era tocmai peste două luni, la final de noiembrie. Bun și așa.

Ploua în continuare. Cerul era gri, mereu gri, iar frunzele se așterneau pe jos în straturi colorate. Devenisem conștientă de sâmburele de sub piele, chiar și de ganglionii axilari și nu aveam de gând să mai aștept câteva luni, așa cum îmi propusese doctorul. Mă tot uitam la poza alb-negru primită în urma ecografiei, încercând să ghicesc ce se ascunde acolo. La cursul online am avut o lecție despre imagistică.

Am comparat iar și iar imaginea mea cu cele prezentate și explicate de profesor. În cazul unui chist sau a unei formațiuni benigne, țesuturile înconjurătoare se mulează în jurul lui și îi fac loc în mod uniform, fluid. Liniile de pe imagine ocolesc formațiunea fără să fie întrerupte, curg în jurul ei așa cum apa unui râu curge în jurul unui bolovan. În cazul cancerului, țesuturile nu mai ocolesc, ci șe dizolvă difuz. Liniile se întrerup, iar conturul este șters, nu poți spune unde este apa și unde este bolovanul.

Am privit iar poza ecografiei mele. Conturul era șters, dar am încercat din răsputeri să-l identific. Sigur că era acolo, doar că eu nu eram doctor, nu știam să-l văd așa cum se cuvine. Trebuia să fie o margine bine definită, că doar medicul a zis că nu-i nimic îngrijorător. Atunci de ce mi se părea că ce am eu seamănă mai mult cu ce ne arăta la curs drept cancer? De ce liniile țesuturilor din jur păreau mai degrabă să se întrerupă decât să ocolească? Și, fir-ar să fie, forma aceea neregulată care nu semăna cu nimic mă scotea din minți!

Sunt doar paranoică, trebuie să mă calmez! Mi-am zis. Așa îmi trebuie dacă mă joc de-a medicina și vreau să le știu pe toate. Mai aveam o idee. Medicul meu de familie avea ca specializare ecografia și aveam mare încredere în el. Mă mai scosese o dată din belea, cu cinci ani în urmă, când tot felul de alți doctori credeau că am cine știe ce sindrom dubios și ne mai întâlnit. A descoperit că aveam doar niște canale salivare înfundate care s-au rezolvat după câteva zile cu no-spa și alimentație corespunzătoare. Prin urmare, el era persoana potrivită să facă lumină și în această situație.

“Diana, e doar un chist răsucit, contorsionat. De-aia are forma asta,” mi-a spus, cu ochii în ecranul ecografului. “Uite, nu e vascularizat. Și privește și conturul. Îl vezi, da?”

A încercat să mă liniștească și aproape că l-am crezut. Eram cât pe ce să și anulez programarea de la final de noiembrie, pentru că deja mă săturasem de acest subiect. Era cazul să mă calmez, să-i cred pe doctori și să nu mai caut nod în papură. În plus, mi se părea pierdere de timp să mai fac încă o ecografie doar pentru a auzi iar că nu am nimic.

În mine se dădea o bătălie tăcută între instinctul că ceva nu este bine, și dorința de a ignora semnele. Pentru că, știm cu toții, există acea rezistență emoțională față de astfel de pericole, de parcă dacă le ignorăm, ele dispar de la sine. În plus, eu am mers la doi medici și ambii au spus că nu-i nimic de îngrijorat, deci luasem măsurile de cuviință.

Multă vreme după aceea m-am întrebat cum ar fi fost dacă aș fi ajuns de la bun început la doctorul potrivit. Dacă s-ar fi descoperit problema cu două luni mai devreme, ar fi fost alt parcurs? Aș putea înșira aici o sumedenie de întrebări, dar nu cred că este cineva în măsură să îmi răspundă. Facem nenumărate alegeri în viață, în fiecare secundă universul ni se ramifică și o pornim pe o cărare cu sens unic. Degeaba privesc în urmă, degeaba încerc să ghicesc ce se ascundea pe cealaltă alee a vieții. Poate că există lumi paralele și, uneva, o altă Diana a fost diagnosticată mai devreme. Poate că în alt scenariu, prin alte circumstanțe, nici măcar nu a ajuns să se formeze nodulul pentru că nu s-au petrecut evenimentele care l-au provocat.

Dar, poate că într-o altă lume, s-au întâmplat alte grozăvii care au întrerupt povestea Dianei mult mai devreme. Eu, cea care scrie aceste rânduri, am pornit-o pe acest drum și mă bucur de asta, chiar dacă nu voi știi niciodată cum este pe celelalte trasee.